Dieta cu ciocolata

Ciocolata, o substanta aproape magica din junglele Americii, este mai mult decat un aliment delicios. Printre alte calitati, este o adevarata potiune a dragostei, dar nu pentru ca functioneaza ca un afrodisiac, ci pentru ca induce celui care o consuma sentimente de afectiune, iubire si multumire.

Consumul de ciocolata reduce stresul, ajuta organismul, inima si sistemul circulator si iti imbunatateste starea psihica. Efectele sale sunt mai puternice in cazul femeilor, dar pot fi observate si la consumatorii de sex opus.

Nu ne referim aici insa la produsele din ciocolata pe care le gasim in comert. Acestea contin grasimi, zahar si aditivi ale caror efecte negative le cunoastem cu totii.

Atunci cand spunem ciocolata, ne referim de fapt la cacao. Cacaoa este acea pudra maro rezultata din boabele de cacao fermentate, dupa ce acestea sunt macinate si dupa ce sunt extrase mare parte a grasimilor (untul de cacao).

Studii stiintifice au aratat ca, datorita continutului sau de flavonoizi (in special epicatechina), cacaoa are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular. Totodata, cacaoa contine si antioxidanti (in cantitate de doua ori mai mare decat vinul rosu si de trei ori mai mare decat in ceaiul verde), magneziu, crom, fier, vitamina C si zinc.

Daca este corect preparata si folosita, cacaoa poate ajuta la controlul greutatii si reglarea metabolismului. Scaderea in greutate cu ajutorul ciocolatei este lenta dar sigura si constanta. Este o dieta usor de urmat, iar datorita efectelor benefice ale acesteia asupra starii afective a celui care o consuma, te poate scapa de disconfortul simtit fata de persoana proprie, facandu-te sa te simti mai multumit si fericit.

De asemenea se pare ca dieta cu cacao modifica usor si feromonii si mirosul natural al persoanelor care o consuma, facandu-i mai atragatori pentru persoanele de sex opus. Totusi, acesta nu este scopul dietei, ci doar un efect secundar.

Dieta cu ciocolata:

Pentru urmarea acestei diete aveti nevoie de pudra de cacao din comert. Intrucat exista mai multe sortimente de cacao, cititi pe cutie continutul de grasimi al acesteia si alegeti pe cea cu cel mai scazut indice. Un alt indiciu ar fi culoarea: cu cat mai inchisa, cu atat mai bine.

Mod de preparare:

O ceasca si jumatate de apa se incalzeste pe foc mic, pana cand apa este calduta, moment in care se adauga 2 lingurite cu varf de cacao si se amesteca in continuu pana cand apa incepe sa clocoteasca. Cand apa a fiert, se adauga o picatura de esenta de vanilie (naturala), putina scortisoara si nucsoara. Se poate adauga, de asemenea, si putin rozmarin. Se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca pana la o temperatura la care poate fi bauta. Aveti grija sa o amestecati inainte de a o consuma, deoarece cacaoa tinde sa se separe si sa depuna pe fundul vasului. Se bea incet, de preferat dimineata.

Se bea o ceasca pe zi, sau 3-5 cesti pe saptamana.

Anumite persoane, care au un stomac sensibil nu vor tolera aceasta bautura. Daca observati efecte neplacute, incetati aceasta dieta si luati un medicament ce reduce aciditatea stomacului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *